Despre Ochiul Magic

Era o vreme cînd, seară de seară, în nenumărate case, la o oră aşteptată cu înfrigurare, se auzea un sunet pe care probabil că nimeni nu l-a uitat: acela al butonului care aprindea radioul — şi parcă, în acelşi timp, acela al unei uşi deschizîndu-se către lumea interzisă. Urmau cîteva clipe de tăcere. Lămpile se încălzeau şi din măruntaiele de bachelită ale aparatului urca un miros de praf încins. În sfîrşit, se lumina ochiul magic — segment de cerc verde ale cărui încercări de a se închide arătau că postul căutat nu e departe. Odată cu el, sunetele undelor scurte umpleau încăperea: paraziţi, transmisii în morse, asurzitoare semnale de balize, huruitul funebru al staţiilor de bruiaj, glasuri încercînd să traversze depărtările şi construind fără să vrea un Babel lingvistic.

Dintr-o dată, vocile căutate răzbăteau de dincolo de zăbrelele invizibile ale “lagărului socialist”. Aduceau veşti despre ce se întîmpla lîngă noi şi despre lumea largă. Aduceau o altă limbă decît cea pe care partidul o cioplise în lemn putred. Aduceau, înainte de toate, certitudinea că, undeva, mai existau încă spaţii de libertate. Inflexiunile vocilor alimentau pîlpîirile ochiului magic, tentaţia lui permanentă de a deveni cerc, iris scrutator al întunericului din temniţa roşie. Iar singurătatea părea mai puţin apăsătoare.

Acum, accesul la informaţii nu mai este o parte a clandestinităţii. Dimpotrivă — mulţi au ajuns să le considere chiar prea prezente în viaţa de zi cu zi. Mediile s-au înmulţit dincolo de orice măsură, în timp ce, paradoxal, scădea continuu influenţa lor asupra opiniei publice. Pe toate undele, în toate paginile ziarelor se foloseşte o limbă din ce în ce mai mutilată, iar ceea ce se spune cu ajutorul ei nu oglindeşte întotdeauna adevărul. Abia ieşită din adolescenţă, noua presă românească e un fenomen ciudat, împletire de interese mai mult sau mai puţin obscure şi de improvizaţii adesea neconvingătoare.

Ochiul magic, luminînd pe ascuns serile altor decenii, nu mai e decît o amintire. Astăzi, cei mai mulţi nu ştiu nici măcar ce înseamnă aceste cuvinte. Sîntem, însă, alcătuiţi din amintirile pe care le-am agonisit şi lor li se închină nostalgiile noastre. Iată de ce acest titlu…