Represiunea uitată
18-08-2007De-a lungul ultimilor 18 ani s-a vorbit şi scris mult despre Securitate - dar nu s-a făcut aproape nimic pentru descoperirea masei de securişti şi pedepsirea lor. Chiar cei ale căror nume sînt cunoscute se bucură de o revoltătoare impunitate, iar televiziunile îi transformă în vedete scabroase.
Legea redactată de Constantin Ticu Dumitrescu a fost mutilată, iar organismul creat pe baza ei - CNSAS - e lipsit de mijloace materiale şi de adevărate posibilităţi de investigare. Numirea membrilor lui pe baza nenorocitului algoritm este o perfectă absurditate.
E greu, însă, pentru cineva care a trăit în regimul comunist să nu observe că, în toată vîlva fără rezultate stîrnită împrejurul mecanismelor de represiune, a fost sistematic uitată o instituţie: Miliţia. Cine, în afară de cîţiva cercetători, mai vorbeşte azi despre rolul nefast al Miliţiei în anii de “democraţie populară”? Miliţia, care, în multe privinţe, juca rolul de substitut al Securităţii. Miliţia, în beciurile căreia s-a torturat şi omorît cu tot atta bestialitate ca în acelea ale Securităţii. Miliţia, care a dat sinistrele gardience-torţionare din închisorile de femei. Miliţia, unde începeau multe dintre anchetele care sfîrşeau la Securitate.
Oare de ce - în aplicarea “legii Ticu” - nu se ţine cont de faptul că foarte mulţi miliţieni au făcut poliţie politică în egală măsură cu securiştii? Că, şi printre ei, au existat - şi supravieţuiesc liniştiţi - indivizi abjecţi, anchetatori inumani, călăi?… De ce-i lăsăm în pace?
