Copiez de pe blogul dnei Roxana Iordache următorul schimb de replici:
Stelian Tănase: Veţi aduce monarhia?
Radu Duda: Nu voi încerca să fac asta, pentru că nu merită nici România, nici monarhia aşa ceva.
…Şi mă întreb cum ar trebui sau cum aş putea să tălmăcesc acest răspuns. Oricum o-ntorc, sensul e negativ şi pentru România şi pentru monarhie.
Sîngăcie de exprimare? Expresie a sincerităţii scăpate de sub control? Oricare ar fi răspunsul, e limpede că un om care vrea să reprezinte ţara în lume (adică să facă diplomaţie la cel mai înalt nivel) nu-şi poate permite astfel de ambiguităţi.
P.S. Notez un detaliu peste care văd că admiratorii dlui Duda trec întotdeauna făcîndu-se că nu-l văd. Dacă ar fi ales la toamnă, dl Duda ar guverna trei ani cu actualul Parlament în spate şi cu actualul guvern în faţă. Cum ţine morţiş să plutească deasupra politicii şi cum nici Constituţia nu-i asigură o prea mare libertate de mişcare, el nu se va amesteca în mocirlă, ci se va apuca imediat de punerea în practică a părţii celei mai importante din “programul” pe care ni l-a prezentat: redactarea unei vaste enciclopedii româneşti. PSD şi PDL vor înflori, iar dl Duda va reprezenta cu demnitate pe alte meleaguri România lui Boc şi Geoană.
21-06-2009 at 12:07 |
ST: Cum veti raspunde la atacurile ca vreti sa aduceti Monarhia?
RD: Prin faptul ca nu o sa o aduc.
ST: Este o diversiune si ca veti candida si ca odata ajuns la Cotroceni veti face Referendum si veti…
RD: Pastram inregistrarea de astazi, nu o voi face, nu o voi face sub nici-o forma pentru ca nici Romania, nici Monarhia nu merita un astfel de tratament.
(Minutul 15.00, http://www.realitatea.net/emisiuni/3-x-3_23962_82387.html)
Domnule Radu Portocala, Roxana Iordache nu a dat un transcript mot a mot a emisiuni, mai sus am incercat sa redau cat mai exact dialogul intre cei doi. Acum se intelege ca raspunsul lui Radu Duda ca nu o va face este logic si are legatura cu diversiunea de care pomenea Stelian Tanase.
Sper ca sustinatorii lui Crin Antonescu cat si cei ai lui Radu Duda sa fie intelepti si sa nu cada in capcana impartirii voturilor in turul 1 intre cei doi si sa-l sustina pe cel mai bine plasat in preferinta electoratului. Daca cei doi si cei din jurul lor nu vor intelege acest lucru apoi sa fie constienti ca fac jocul lui Traian Basescu si Mircea Geoana. Credeti ca este posibila o precampanie care sa stabileasca cine are mai multe sanse, Antonescu sau Duda? Mie asa mi-ar placea sa cred ca este si ca nu facem jocul FSN-ului renascut ramanand dezbinati.
Am sesizat ca multe atacuri indreptate impotriva lui Radu Duda vin dinspre simpatizanti liberali, nu este cazul dumneavoastra, si ca aceste atacuri seamana de multe ori cu atacurile portocalii sau rosii impotriva liberalilor si asta ma face sa raman fara raspuns. De asemenea ma interb daca liberalii au sesizat ca prezenta doamnei Nicolai si a domnului Pavelescu pe langa Crin Antonescu ii aduce acestuia deservicii?
Vom reusi sa sustinem un singur candidat pentru a fi siguri de turul 2 sau vom ramane dezbinati si vom permite accesul in turul 2 lui Mircea Geoana si atunci va fi prea tarziu sa ne dam seama de greseala facuta? Poate propune cineva unirea fortelor sau le facem jocul?
21-06-2009 at 12:45 |
@Nasu. Va multumesc pentru corectarea citatului. In ce ma priveste, nu cred ca se va putea ajunge la sustinerea unui singur candidat si tare ma tem ca se va ajunge la un tur 2 Basescu-Geoana. In afara de diversele lucruri pe care i le reprosez, dl Duda nu are un program (cel pe care l-a publicat, pentru 30 de ani!, e rizibil) si nu are in spate un partid. Haideti sa spunem ca, la un moment dat, i-ar veni citeva idei. Cine i le va apara in Parlament? Prin ce mecanism le va impune guvernului? Presedintia angelica pe care o preconizeaza dl Duda poate fi blocata in 24 de ore de catre partide, marginalizata, neutralizata, ceea ce ar duce inevitabil la o catastrofa cu consecinte incalculabile. Iata de ce ma incapatinez sa spun ca aceasta candidatura este periculoasa.
21-06-2009 at 14:57 |
Solutia sustinerii in turul 1 al candidatului unic al opozitiei este cea mai viabila.Din acest motiv am si considerat ca sustinerea lui Crin Antonescu, candidatul real al opozitiei de catre toate fortele politice si civice aflate de cealalta baricada, in contrasens cu proxenetul de la Cotroceni si fetele sale producatoare de succesuri .Din pacate Radu Duda nu joaca decat un rol episodic, de majordom pe scarile Palatului Cotroceni ajutandu-l pe decoloratul socio-democrat sa urce scarile in turul doi alaturi de matronul sau spiritual Traian Basescu.
21-06-2009 at 14:57 |
Solutia sustinerii in turul 1 al candidatului unic al opozitiei este cea mai viabila.Din acest motiv am si considerat ca sustinerea lui Crin Antonescu, candidatul real al opozitiei de catre toate fortele politice si civice aflate de cealalta parte a baricadei, in contrasens cu proxenetul de la Cotroceni si fetele sale producatoare de succesuri .Din pacate Radu Duda nu joaca decat un rol episodic, de majordom pe scarile Palatului Cotroceni ajutandu-l pe decoloratul socio-democrat sa urce scarile in turul doi alaturi de matronul sau spiritual Traian Basescu.
21-06-2009 at 23:31 |
http://blog.monarhist.ro/casa-de-hohenzollern-il-contesta-pe-radu-duda/
22-06-2009 at 17:06 |
Nu, n-o sa inceapa cu enciclopedia, ar fi prea complicat. Uitati-va ce declara ca va face in primele 100 de zile de mandat (!): “inceperea proiectului de consolidare a profesionalismului in societatea româneasca, prin incurajarea si intarirea comunitatilor locale si cultivarea influentei benefice in societate a competentei din diferitele profesii”. Judecand dupa “viziunea pe 30 de ani”, probabil ca se refera strict la domeniul regal Savarsin, pe care el il vede ca model de dezvoltare rurala pentru toata tara.
http://www.princeradublog.ro/jurnal/londra-2/
Cat priveste reprezentarea pe alte meleaguri, celelalte puncte din “programul” pentru primele 100 de zile vorbesc intr-adevar de la sine.
22-06-2009 at 18:31 |
@yahoo. Excelent! Macar avem in ce spera.
24-06-2009 at 06:49 |
Buna dimineata
Cand te numesti Duda, nu poti fi candidat la sefia statului:) Nu stiu cum si-ar spune sau cum ar fi prezentat insul: Duda de Romania?:)
Pacat ca baietii cu ochi albastri nu se linistesc odata si, la fiecare scrutin prezidential mai scot din palarie cate un candidat care sa manance voturi de la altcineva…
Si, se pare ca si de tura asta, duda le-a iesit! Din marele contracandidat care era prezentat Crinul liberal, in 2 luni s-a stins atat in sondaje, cat si in promovarea in media.Caci nu de Geoana – care va fi mancat precum micul dejun – se crampona “maretul carmaci” , ci de posibilitatea de a se intalni fata in fata cu cineva care il putea incomoda in dorinta domniei sale de a duce Romania, “pe noi culmi de progres si civilizatie pdl-ista”:)
Si, a reusit, inclusiv cu ajutorul dudei de Romania.
Salutare taica si noroc
26-06-2009 at 07:58 |
Domnule, m-am linistit. Avem un ghid moral solid de care ne putem sluji spre a discerne care e cel mai bun candidat la presedintie. Luati-va o lamaie preventiv si dati o raita pe blogul printului, sa-l cititi pe Sorin Antohi.
26-06-2009 at 14:16 |
@yahoo. Am fost si am citi. Multumesc pentru sfat. Un text excelent, din care aflu ca dl Duda evolueaza in acelasi timp la altitudine si in profunzime, ceea ce nu-i dat oricui, si ca dl Antohi este o persoana cu discernamint. Asta inseamna, intre altele, ca n-a turnat decit pe cine trebuia. Ma simt mult mai sigur acum.
27-06-2009 at 10:31 |
Eu talmacesc cam asa: “Nu merita Romania asa o minunata Monarhie si nici Monarhia asa o nenorocita de Romanie”. Concluzia este ca mult criticatul si injuratul Patapievici nu este singurul care nu da doi bani pe Romania. Duda se vrea presedintele unui popor care dupa opinia lui nu merita … maretia unui Rege ci mediocritatea unui presedinte ca el …