PNL – opţiunea între supravieţuire şi “prieteni”

Strategii PNL au dat greş. E principala constatare, din punctul meu de vedere, care se impune după alegerile de ieri.

Liberalii au guvernat timp de patru ani – întîi într-o coaliţie imposibilă, apoi singuri. Patru ani s-au aflat sub presiunea constantă a preşedintelui, care încerca să le impună o soartă echivalentă cu cea pe care a impus-o ţărăniştilor. Şi totuşi, la alegerile din noiembrie trecut, au reuşit o performanţă rară: aceea de a obţine mai multe voturi decît în 2004, mai multe voturi decît înainte de a fi început exerciţiul guvernării. Nu numai că nu au suferit de efectul normal al eroziunii, dar rămînerea la putere i-a întărit.

În ciuda acestui rezultat pe care nu mulţi îl sperau, a fost menţinută cu îndărătnicie hotărîrea organizării unui congres extraordinar al cărui singur rost era înlăturarea lui Călin Popescu-Tăriceanu de la conducerea partidului. Fostul prim-ministru era, aşadar, pedepsit pentru că reuşise să crească scorul partidului! Şi, în acelaşi timp, alegătorilor li se transmitea un mesaj aberant: am hotărît să ne descotorosim de cel care v-a convins să ne votaţi în număr mai mare decît acum patru ani.

Nu am de gînd să contest calităţile dlui Crin Antonescu. Îmi dau seama însă de faptul că, în condiţiile în care nu exista nici un motiv valabil pentru scoaterea lui Călin Popescu-Tăriceanu în afara jocului, opinia publică l-a privit pe noul preşedinte al PNL ca pe un uzurpator. Mai ales că nu a putut fi păstrat secretul absolut asupra negocierilor purtate cu filialele înaintea congresului.

În jurul dlui Antonescu a fost instalată (impusă) o echipă nouă, în bună parte din afara partidului, şi i s-a găsit un consilier eşuat la PNL după ce şi-a ratat propria carieră. Premizele erau proaste, iar rezultatele sînt şi mai proaste. În doar cîteva luni, liberalii, prost sfătuiţi, au devenit din ce în ce mai puţin vizibili pe scena politică şi au sfîrşit prin a pierde cinci procente din capitalul electoral pe care îl acumulaseră.

Ne aflăm acum în faţa unei realităţi cît se poate de neplăcute: mulţumită gînditorilor din umbră ai PNL, riscăm, în luna decembrie, să vedem un al doilea tur al alegerilor prezidenţiale jucîndu-se între Mircea Geoană şi Traian Băsescu, cu posibilitatea din ce în ce mai palpabilă a înnoirii mandatului acestuia din urmă.

Amari, pe bună dreptate, liberalii anunţă că îşi vor reconsidera strategia. Ar fi, poate, util să înceapă prin a concepe una! Şi ar fi, desigur, indispensabil să accepte ideea că există momente în care anumite drumuri trebuie să se despartă. Mai ales cînd aceste despărţiri devin chestiuni de viaţă şi de moarte.