Excelenţii spioni comunişti

În cadrul unui lung şi destul de dezlînat interviu (trist pentru un cadru didactic!) acordat agenţiei de ştiri HotNews, dl Daniel Dăianu încearcă să-şi explice trecutul. Poate fi reţinută insistenţa cu care subliniază faptul că a fost singurul ofiţer de Securitate care şi-a dat demisia din această instituţie - punct esenţial al biografiei sale, în care este contrazis de generalul Pacepa: “În anii cînd eram la cîrma DIE, aceasta a avut o regulă sacrosanctă: DIE nu este o instituţie în care se intră la cerere şi din care se iese la cerere.”

Dl Dăianu mai povesteşte că, odată plecat (?) din centrala de spionaj a Securităţii, i-a fost greu să se angajeze în altă parte întrucît pe cartea lui de muncă era menţionat faptul că fusese ofiţer la Ministerul de Interne. Altfel spus, nu numai că acum sîntem invadaţi de securişti “buni”, dar mai aflăm că, pe vremea lui Ceauşescu, securiştii erau marginalizaţi sau chiar persecutaţi.

Ceea ce nu spune dl Dăianu - nici în acest interviu, nici în alte biografii care pot fi găsite pe Internet - este că, în realitate, de la DIE a trecut la Institutul de Economie Mondială, anexă a DIE creată după modelul sovietic, unde a activat nu se ştie pînă cînd şi nu se ştie în ce domeniu.

În sfîrşit, o precizare. Foştii ofiţeri de spionaj (”patrioţi” şi “competenţi”) sînt albiţi pornindu-se de la criteriul că nu au făcut poliţie politică. Adică nu au făcut rău semenilor lor. Ei au făcut, în schimb, rău unor ţări pe care regimul de atunci le considera inamice şi care, pentru regimul de azi, sînt partenere. Spionul comunist acţiona în numele intereselor regimului comunist - chiar cînd făcea “doar” analize economice -, interese care erau, pe faţă, agresive. De unde caracterul discutabil al distincţiei dintre spioni şi cei care au făcut poliţie politică.