Securiştii buni ai PNL

În 1975, dl Daniel Dăianu a făcut o alegere nefericită: aceea de a deveni ofiţer de Securitate. În 2007, conducerea PNL a făcut la rîndu-i o alegere neferită: aceea de a-i oferi dlui Dăianu al doilea loc pe lista - greu pritocită… - pentru alegerile europene. Cîţiva observatori amintindu-i trecutul legat de sinistra instituţie, dl Dăianu s-a codit, dar conducerea PNL a declarat că acest trecut nu constituie o problemă pentru partid. E drept că dl Dăianu nu a fost un anchetator sîngeros, ci, după propria-i declaraţie (pe care nu o poate verifica nimeni), economist în cadrul DIE. Şi e la fel de adevărat că, de-a lungul anilor, PNL a reuşit, tot fără probleme, să asimileze un număr necunoscut de foşti colegi ai dlui Dăianu.

Subiectul fiind, totuşi, dezbătut dincolo de limitele răbdarii liberale, preşedintele PNL a retezat scurt criticile: “Propunem electoratului o formulă nouă de prezentare în Parlamentul European. Românii s-au săturat de politica arătării cu degetul. Trebuie să ne delimităm de trecut şi să privim înainte.”

Iată, deci, că PNL a ajuns să acrediteze mitul potrivit căruia securiştii pot fi împărţiţi în buni şi răi, mit pe care, pînă mai ieri, îl critica vehement. Însă căile Domnului sînt de nepătruns, şi vehemenţa îşi are limitele ei, mai ales în momentele de neinspiraţie sau de încordare politică. Aşadar, dl Dăianu a fost un securist bun. De ce? Pentru că nu a lucrat “decît” în DIE. Dar în DIE a lucrat şi Pleşiţă, care e un securist rău… Ce făcea dl Dăianu în DIE? Inocente analize economice, ni se spune. Cui însă îi foloseau aceste analize şi în ce scopuri? Activitatea DIE era îndreptată, se ştie, împotriva Occidentului, iar analizele economice erau esenţiale pentru buna desfăşurare a acestei activităţi. Cei care le redactau erau utili sistemului. Prin urmare, securişti buni încă de pe atunci.

Dl Dăianu ne informează că a demisionat din Securitate la 26 de ani, deci în 1978. Anul fugii lui Pacepa şi al destrămării reţelelor. Coincidenţă? Dincolo, însă, de această speculaţie, rămîne o întrebare: într-un sistem în care demisia era o practică puţin cunoscută şi aproape de loc acceptată, într-un sistem în care nici măcar din UTC nu se putea ieşi fără stigmate definitive, cum a putut dl Dăianu să demisioneze din Securitate şi să continuie, apoi, o carieră civilă normală?

“Românii s-au săturat de politica arătării cu degetul” ne informează preşedintele PNL. Ceea ce trebuie probabil interpretat ca un îndemn de fraternizare cu securiştii buni. Ar putea urma lăsarea în pace a securiştilor răi, desfiinţarea CNSAS şi reînchiderea arhivelor. Oricum, afirmaţia e fără rost, căci în România “politica arătării cu degetul” nu are nici un fel de consecinţe. Oare diplomaţia română nu e plină de foşti ofiţeri DIE? Toată lumea ştie, toată lumea arată cu degetul, dar nimic nu se schimbă. În afară de Pleşiţă, Enoiu şi încă vreo trei-patru, noua societate românească a fost silită să-i integreze pe foştii securişti, iar aceştia, încet-încet, se înstăpînesc peste România. La urma-urmei, de ce ne-am mai osteni să-i arătăm cu degetul? Ei sînt peste tot.

“Trebuie să ne delimităm de trecut şi să privim înainte” ne îndeamnă preşedintele PNL. Acum cîţiva ani, Ion Iliescu a enunţat o idee de aceeaşi natură, iar PNL s-a revoltat. În România, însă, revoltele sînt ca minunile: nu durează decît cîteva zile. Dar cei al cărui trecut e făcut din suferinţe (datorate securiştilor buni şi răi de-a valma, ca “braţ armat” al sistemului) n-au cum să se “delimiteze”, căci memoria nu se supune comenzilor politice. Şi culmea e că, dincolo de amabilităţi de circumstanţă, nici Occidentalii cu care va lucra dl Dăianu nu se pot delimita prea uşor de trecutul lui, pentru simplul motiv că acest trecut le era ostil. Cît despre privitul înainte, el este o formulă sterilă. Viitorul nu se poate construi prin nesocotirea memoriei şi abolirea trecutului.

(Articol publicat în “Ziua” - 22 septembrie 2007)