Funcţia crează geniul
Particularitatea cea mai remarcabilă a omului politic român constă în faptul că, odată ajuns într-o funcţie oarecare, el uită cu desăvîrşire şi pentru totdeauna sensul verbului “a învăţa”. Orice numire, pare-se, generează instantaneu ştiinţa universală.
A avea îndrăzneala de a da un sfat vreunui om politic român, sau chiar de a emite în prezenţa lui o opinie, este, fără îndoială, un păcat a cărui gravitate nu poate fi înţeleasă de muritorul de rînd. Temerarul este privit cu iritată superioritate, după care i se explică pe un ton fără apel: “Nu e aşa. N-ai de unde să ştii.”
Adevărul e că nimeni n-are de ce să dea sfaturi omului politic român. El nu mai are nimic de aflat; pentru el nu există subiecte noi, nici opinii diferite de opiniile sale; el ştie tot, în toate domeniile. Dovada o avem în fiecare zi: este bunul mers al treburilor în România - fără îndoială una dintre cele mai nefericite ţări din Europa.
05-09-2007 at 11:40
Adevarat.
L-am intrebat, acum cativa ani, pe un functionar superior dintr-o interguvernamentala europeana daca a lucrat cu parlamentari romani. Mi-a raspuns: “Da, am avut ocazia. Am remarcat ca toti tin neaparat sa imi povesteasca pe larg ce sunt. Ce functii au in prezent, de cati ani le au, ce functii si pozitii au avut in trecut etc. Niciunul nu mi-a spus ce facut, ce face, ce vrea sa faca.” Nu m-am gasit ce sa raspund, desi pe vremea aceaa mai incercam sa dreg busuiocul in suituatii de gen. A trecut, cu varsta…
In fond, in politicul romanesc nici nu are cum sa fie altfel. Acceptarea unui sfat, sau mai mult asumarea unei erori de judecata este incompatibila cu insusi statutul semizeiesc de politician roman.